CIVIS

CIVIS este o comunitate universitară de aproximativ jumătate de milion de studenți, peste 70.000 de membri la nivel de personal (incluzând peste 37.400 de cadre universitare și cercetători) a căror expertiză, cunoștințe și valori comune nu numai că vor consolida rolul CIVIS în conturarea viitorului învățământului superior, dar vor aborda provocările societale esențiale și practice. Universitățile membre ale rețelei CIVIS se angajează să implementeze principiile statuate de procesul Bologna, în vederea integrării în procesul de creare a unei zone de învățământ european superior. Universitatea Civică Europeană este un spațiu al educaţiei responsabile şi inovative, al cercetării, al schimburilor culturale și al acțiunii cetățeneşti în Europa, de la Marea Baltică la Marea Mediterană, fiind mereu conectată la tot ce se întâmplă în lume, la cetățenii și instituțiile ei.

Rețeaua CIVIS va consolida legăturile existente în cercetare, între universitățile noastre, prin interdisciplinaritate, infrastructuri comune de cercetare și finanțare, menite să stimuleze proiectele dezvoltate în parteneriat. Consorțiul Universității Civice Europene va avea ca prioritate să răspundă provocărilor globale majore, acţionând ca un vector de schimbare și inovare în următoarele sfere prioritare: sănătate; mediul urban, teritorii și mobilități; climat, mediu, energie; transformări digitale și tehnologice; societate, cultură și patrimoniu. Implicarea fiecărei universităţi membre în Consorțiul nostru universitar civic va consolida accesul la educația de calitate și va crea șanse reale, de succes, pentru toți studenții noștri.

Membrii alianței universităților europene CIVIS:

Universitatea Aix-Marseille (Franța), Universitatea Națională și Capodistriană din Atena (Grecia), Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia), Universitatea din București (România), Universitatea Autonomă din Madrid (Spania), Universitatea Sapienza din Roma (Italia), Universitatea din Stockholm (Suedia), Universitatea Eberhard Karls din Tübingen (Germania),  Universitatea din Glasgow,  Universitatea Paris Lodron (PLUS) din Salzburg,  Universității din Lausanne (UNIL).