
Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea din București) vă invită vineri, 8 mai 2026, de la ora 18:30, la prima întâlnire a Clubului Cinefil.
Vom viziona filmul Indagine su un cittadino al di sopra di ogni sospetto (Anchetă asupra unui cetățean mai presus de orice bănuială), regizat de Elio Petri, cu Gian Maria Volonté și Florinda Bolkan în rolurile principale.
Considerat un clasic al cinematografiei europene, filmul propune o reflecție asupra puterii, abuzului de autoritate și mecanismelor prin care instituțiile pot deveni opace și ferite de control și responsabilizare, teme extrem de relevante inclusiv pentru domeniul jurnalismului și al comunicării.
Locația: amfiteatrul 205 (PBT) .
Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.
După proiecție, vă invităm la o discuție deschisă despre temele filmului și actualitatea lor.