
Timp de patru zile, între 26 și 29 aprilie 2026, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) a găzduit finala de primăvară a ediției a III-a a competiției internaționale de Mobile Journalism – MoJo Arena, un proiect care reunește studenți, profesori și jurnaliști din mai multe țări europene.
În competiția din această primăvară, echipe de studenți de la patru universități din trei țări (Universitatea din Zagreb, Croația, Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți, Ucraina, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și Universitatea din București, România) au avut la dispoziție două zile pentru a realiza, exclusiv cu telefonul mobil, un material video jurnalistic de 5–8 minute, pe un subiect relevant, o poveste care să arate cum problemele globale se reflectă prin experiențe locale.
Temele acestei ediții, inspirate din ghidul competiției, au vizat subiecte actuale și transnaționale: generația online (impactul rețelelor sociale asupra tinerilor), tinerii în umbra conflictelor, relațiile umane în era inteligenței artificiale, identitatea și apartenența într-o Europă în schimbare. Studenții au fost coordonați de mentori-jurnaliști din presa românească și străină, care i-au sprijinit în alegerea temelor, abordarea etică și construcția narativă.
Juriul acestei ediții a fost alcătuit din:
Mentorii acestei ediții au fost:
Câștigătorii finalei MoJo Arena, aprilie 2026
„MoJo Arena e o punte reală între studenți și industria media — un spațiu în care teoria întâlnește ritmul, presiunea și standardele jurnalismului adevărat. Într-un timp extrem de scurt, studenții ies din zona de confort și descoperă că jurnalismul mobil nu înseamnă doar tehnologie, ci capacitatea de a spune povești relevante, cu responsabilitate și claritate. Dar MoJo Arena nu ar fi posibilă fără profesioniștii din industrie care aleg, de fiecare dată, să fie alături de noi — să ghideze, să provoace și să ofere feedback onest. Lor le datorăm această conexiune autentică între generații și această șansă reală pentru studenți de a înțelege ce înseamnă, cu adevărat, meseria pe care și-au ales-o”, a declarat Anamaria Neagu, lector universitar FJSC și coordonatorul proiectului MoJo Arena.
„MoJo Arena demonstrează că jurnalismul mobil nu este despre tehnologie, ci despre poveștile autentice, spuse rapid și curat, cu etică și empatie. În doar două zile, tinerii reușesc să facă jurnalism adevărat, în contexte culturale noi”, a declarat Gheorghe Anghel, lector universitar FJSC și organizator al proiectului MoJo Arena.
Finala de primăvară a ediției a fost găzduită de Televiziunea Română în Studioul 1, iar studenții au fost întâmpinați de Anca Lăzărescu, director al Știrilor TVR1. Știrea despre competiție poate fi vizionată aici. Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a fost reprezentată la finală de conf. univ. dr. Anca Anton, prodecan.
„MoJo Arena – The Mobile Journalism Competition” este un proiect educațional internațional lansat în 2021 și implementat de FJSC – Universitatea din București, cu sprijinul Deutsche Welle și al Asociației Studenților la Comunicare. Scopul său este de a promova învățarea experiențială, colaborarea interculturală și abilitățile digitale prin jurnalism mobil.