Adevăr sau provocare? – Workshop gratuit pentru depistarea știrilor false

Miercuri, 5 iunie 2024, de la 10:30, la cursul de Fundamente ale Științelor Sociale al conf. univ. dr. Antonio Momoc va avea loc workshopul gratuit organizat de Veridica.

Jurnaliștii Marian Voicu și Cătălin Gomboș sunt invitații lui Antonio Momoc. Ei vor susține un training de depistare a știrilor false și a manipulărilor prin dezinformare în anul electoral 2024.

În cadrul ultimei întâlniri din cadrul cursului FSS vor fi trase concluzii despre importanța culturii profesionale, a cunoașterii terminologiei din științele sociale și a utilizării teoriilor sociale si a gândirii critice pentru detectarea știrilor false și a unei informări corecte și responsabile.