Corespondentul de război

Cursul „Corespondentul de război” este un curs facultativ destinat studenților preocupați de jurnalismul de teren din zone de conflict, alături de forțe militare sau pe cont propriu, în contexte precum revoluții, proteste, manifestații de stradă, dezastre naturale, șamd. Cursul va fi coordonat de Mircea Barbu, jurnalist independent și corespondent de război.

ELIGIBILI PENTRU ÎNSCRIERE

La cursul facultativ „Corespondentul de război” se pot înscrie toți studenții de la IF, ID sau Masteratele FJSC, cu excepția studenților de la specializarea Jurnalism, aflați în anul 1 (unu) de studiu. (Studenții de la Jurnalism, anul 1, vor avea acest curs ca „opțional” – când vor ajunge în anul 3).

OBIECTIVE

Cursul oferă resursele pentru îndeplinirea următoarelor obiective:

  1. înțelegerea rolului și responsabilităților corespondentului de război;
  2. dobândirea de competențe privind pregătirea pre-deplasare și evaluarea riscurilor în zone de conflict;
  3. aplicarea procedurilor de siguranță personală și de comunicare operațională cu redacția;
  4. utilizarea cadrului legal și etic relevant pentru jurnalismul de conflict;
  5. dezvoltarea capacității de a lua decizii editoriale în condiții de presiune și incertitudine;
  6. realizarea de materiale jurnalistice care respectă standardele profesionale și deontologice;
  7. recunoașterea impactului psihologic al conflictului și însușirea unor noțiuni de bază de prim ajutor;
  8. înțelegerea relației dintre jurnalismul de război, propagandă și dezinformare.
DESFĂȘURARE și MOD DE PROMOVARE

Cursul se va desfășura săptămânal, câte 2 ore, în format curs-seminar.

Modulul academic se va finaliza cu un examen oral.

Materialele de studiu, fișele de lucru și referințele bibliografice vor fi puse la dispoziția cursanților de către profesorul coordonator.

În cadrul cursului-seminar se vor desfășura jocuri de rol și exerciții aplicate.

Studenții vor fi puși în situația de a lua decizii editoriale și operaționale în contexte simulate de conflict, de a evalua riscuri și dileme etice reale, precum și de a gestiona scenarii de criză.

De asemenea, studenții vor avea ocazia să cunoască și să interacționeze cu specialiști din domeniul jurnalismului de conflict și al securității în medii ostile.

ÎNSCRIERE* – PROCEDURĂ ȘI TERMEN

Pentru înscriere, vă rugăm ca până la data de 20.02.2026 să completați formularul:

https://forms.gle/UmsouSx7me51Nrpg6

Numărul de participanți: maximum 25.
Așadar, primii 25 de înscriși eligibili vor participa la curs.

Formularul este gestionat de Secretariat, persoană de contact Dana Mendolicchio, e-mail:

dana.mendolicchio@fjsc.ro

*Nu vă puteți înscrie la acest curs facultativ dacă sunteți în anul 1, specializarea Jurnalism!

 

INFORMAȚII DESPRE COORDONATORUL CURSULUI

Mircea Barbu este jurnalist independent și corespondent de război, cu experiență în teatre de operații precum Ucraina, Siria, Irak și Fâșia Gaza.

Este corespondent al redacției HotNews, fost senior correspondent la Radio Europa Liberă România, Libertatea și Recorder, precum și producător pentru BBC News, Al Jazeera, DW, Channel 4 și France 24.

Pe parcursul activității sale, Mircea Barbu a relatat din medii cu risc extrem, unde deciziile cotidiene – de la asigurarea rutelor de evacuare până la protejarea surselor și evaluarea amenințărilor armate – au modelat atât stilul său jurnalistic, cât și abordarea pragmatică a jurnalismului de teren.

Experiențele de teren i-au adus atât recunoaștere profesională, cât și riscuri generate de entități ostile presei. În 2024, autoritățile ruse au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele său pentru relatările de pe frontul din regiunea Kursk, Rusia, fapt care reflectă nivelul de presiuni și constrângeri cu care se confruntă jurnaliștii pe teren.

Mircea Barbu este jurnalist multimedia, cu experiență atât în redacții „clasice”, cât și pe canale proprii de social media, unde relatează constant pentru comunitatea sa.