Leadership și strategii de comunicare în organizațiile sportive

Cursul postuniversitar “Leadership și strategii de comunicare în organizațiile sportive” se adresează actualilor și viitorilor profesioniști din cluburi și federații, din jurnalismul sportiv și din comunicarea organizațională specifică sportului. Structura și conținutul programului oferă deopotrivă confirmări și descoperiri, într-un periplu academic spectaculos, construit pe cunoașterea și pasiunea pentru sport. În contextul dezvoltării accelerate a domeniului, strategiile de comunicare devin nu atât oportune, cât mai ales indispensabile leadership-ului modern. Cursul oferă abordări inedite pentru industria autohtonă, complet aliniate la tendințele industriei globale.

Ideea centrală pornește de la convingerea că viziunile construite astfel vor deveni puncte de plecare pentru soluții creative în viitorul apropiat. Un viitor în care cluburile și federațiile naționale nu vor mai fi privite ca insule ale societății, ci, dimpotrivă, ca punți dedicate traversării celor mai complexe tensiuni generate la intersecția dintre sport și extensiile sale politice și economice, naționale și internaționale.

Aceste tensiuni nu sunt deloc puține: comentariu vs. propagandă, analiză vs. clickbait, soft power vs. sportswashing, mitologie vs. consumerism, autonomie vs. bună guvernanță, competiție sportivă vs. competiție comercială sunt doar câteva dintre abordările programului. Reunite într-o inițiativă menită să demonstreze că sistemul sportiv, prin excelență competitiv, are rolul cardinal de a genera noi valori în beneficiul comunității în care se dezvoltă.

Disciplinele programului și titularii

Programul reunește cadre didactice ale Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și ale Facultății de Administrație și Afaceri, alături de profesioniști cu experiență directă în structurile sportive și în industria mass-media.

  • Management și relații organizaționale în sport — Prof. univ. dr. Ana Maria Grigore
  • Relații publice și semiotică sportivă — Conf. univ. dr. Rodica Șuțu
  • Marketing sportiv și identitate de marcă — Lector univ. dr. Cristina Veith
  • Administrație și politici globale în sport — Roxana Zamfirescu, Jurnalist senior TVR
  • Psihologia sportului — Alina Gherghișan, psiholog COSR
  • Dreptul sportului și legislație specifică — Av. dr. Camelia Medei
  • Comentariul sportiv în audiovizual — Arnold Cobilanschi, director editorial Eurosport
  • Sport paralimpic — Eduard Novak, președinte CNPR
  • Performanță sportivă — Adrian Rădulescu, antrenor federal FRNPM
  • Jurnalism sportiv online — Marian Popovici, jurnalist Fanatik
  • Valori, strategii și modele financiare în sport — Lector univ. dr. Florian Petrică
Informații practice

Cursul postuniversitar va începe în luna februarie 2027 și se va derula în sistem modular, în weekend, pe parcursul a 13 module. Programul are în total 144 de ore de activitate didactică și se va finaliza cu un certificat acordat de Universitatea București, corespunzător standardului ocupațional de specialist în relații publice.  

Calendarul admiterii, taxa de școlarizare și condițiile de înscriere vor fi anunțate pe această pagină.