„Seconde vie, Second regard” – eveniment organizat de Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării la Institutul Cultural Francez

Joi, 25 aprilie 2024, începând cu ora 18:00, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti organizează, în parteneriat cu Institutul Cultural Francez și Galeria Roz, evenimentul „Seconde vie, Second regard”. Întâlnirea va avea loc la Institutul Cultural Francez din București (Bulevardul Dacia nr. 77, sector 2).

„Seconde vie, second regard” este o celebrare a ingeniozității umane și a capacității noastre de a transforma deșeurile în resurse valoroase. Evenimentul cuprinde o expoziție de obiecte artistice realizate din materiale reciclate, demonstrând posibilitățile infinite pe care le oferă reciclarea creativă, un atelier, o masă rotundă pe tema „Artă, dezvoltare durabilă și rezistență”, la care vor participa actori civici implicați în acțiuni de mediu și publicul interesat.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Consum’Actor, inițiat în anul 2020 de conf. univ. dr. Silvia Branea, cadru didactic la FJSC, și de drd. Irina Ghineţ, cadru didactic și student doctorand la FJSC, ca o aplicație practică a unui curs din anul II din cadrul programului de master francofon „Médias, développement, société”, coordonat de lect. univ. dr. Camelia Cușnir, și s-a bucurat, încă de la prima ediție de vizibilitate și atenție din partea publicului.

Expoziția va evidenția lucrări artistice create de studenții de la programul de master francofon sub coordonarea talentatului sculptor lect. univ. dr. Ionel Iștoc, cadru didactic la Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” din București.

Pe lângă expoziție, un atelier de creație de lucrări artistice la fața locului va permite invitaților să participe în mod activ la creația artistică și să învețe tehnici simple pentru a da viață operelor de artă folosind materiale reciclabile.

Masă rotundă în cadrul evenimentului

Seara nu se va limita la o apreciere pasivă a artei. O masă rotundă pe tema „Artă, dezvoltare durabilă și rezistență” va reuni invitați speciali și publicul prezent la eveniment. Discuțiile vor oferi ocazia unei reflecții aprofundate asupra provocărilor de mediu cu care ne confruntăm și a soluțiilor creative care ne stau la dispoziție.

Printre invitații care vor lua parte la masa rotundă se vor număra Alex Oprița, coordonatorul Platformei de Mediu pentru București inițiată de Fundația Comunitară București, conf. univ. dr. Andrei Ciubotaru, pictor, cadru didactic și doctor în arte vizuale la Universitatea Națională de Arte din București.

Pentru a crea o seară de neuitat, atmosfera va fi întreținută de prezența cântăreței Dalia Pușcă (Dahlia), care va încânta participanții cu vocea sa.

Mai multe informații despre eveniment pot fi accesate pe paginile de Facebook și Instagram ale proiectului, precum și pe site-ul Consum’Actor.