Les Assises du Journalisme, în căutarea adevărului

Trei studenți francofoni de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), Universitatea din București – Eutihia Baboi, Victoria Barbacari și Petrică Macedon – participă la acoperirea mediatică a festivalului Les Assises du Journalisme de la Tours, Franța, alături de studenții de la École Publique de Journalisme din Tours (EPJT). Aceștia sunt însoțiți de asist. univ. dr. Carmen Ionescu, iar activitatea studenților români se desfășoară în cadrul unui proiect susținut de Institutul Francez din București.

Cea de-a 19-a ediție a festivalului Les Assises du Journalisme, care are loc la Tours, Franța, în perioada 7–11 aprilie, are ca temă centrală „În căutarea adevărului”. Într-o lume în care dezinformarea la scară mondială se propagă cu o viteză din ce în ce mai mare, peste 300 de vorbitori, nume importante ale mass-media franceze, reuniți în peste 80 de ateliere, au pus în discuție provocările lumii actuale, în care chiar noțiunea de adevăr s-a schimbat.

Printre atelierele cele mai urmărite se numără: „Informație și inteligență artificială – un flux al valorii ce trebuie refăcut”, „Urgența protejării surselor”, „Informarea sub presiune – adevărul ca act de rezistență”, „O istorie a fact-checking-ului”, „Imagini adevărate, imagini false: inteligența artificială redefinește adevărul jurnalistic?”.

Totodată, masa rotundă „Agora des Assises – jurnalismul confruntat cu războiul informațional” a reprezentat un moment central al festivalului. Aceasta a fost moderată de jurnalistul Radio France Internationale (RFI), Steven Jambot, și a reunit 13 personalități media, printre care Thibaut Bruttin, director general Reporters sans Frontières, Laura Bricourt, director adjunct al Diviziei Strategie a Viginium, Jean-Marc Four, director RFI, și Carmen Ionescu, manager al Agenției de presă Rador Radio România.

Festivalul de jurnalism a fost dublat de evenimente de educație media, printre care demonstrații de emisiuni radio ale jurnaliștilor din regiunea Val de Loire, la care au participat peste 1800 de copii.

În cadrul evenimentului au fost propuse și patru serate de dezbateri, la care a participat, printre alții, Thierry Breton, comisar european în perioada 2019–2024.

Vineri este programată o seară dedicată audiovizualului public francez, aflat într-un moment dificil. Radio France și canalele televiziunii naționale franceze se confruntă, în prezent, cu un val de denigrare fără precedent, iar media private din grupul Bolloré, alături de deputați și formațiuni de extremă dreapta, susțin privatizarea acestora. Într-un context dominat de transformări ale consumului media, constrângeri economice și nevoia de a se adresa fiecărui cetățean, se ridică întrebarea cum ar trebui regândit și conservat acest bun comun, fragil și prețios, care este audiovizualul public – o temă relevantă și pentru România.

Festivalul de jurnalism se încheie sâmbătă cu un salon de carte, unde jurnaliștii autori își vor prezenta ultimele apariții editoriale.

Les Assises du Journalisme de Tours este organizat de Asociația Journalisme & Citoyenneté, creată în 2006, care susține, în diferite forme, dezbaterea între jurnaliști, în cadrul corpului profesional, dar și cu industria și cetățenii.