Două echipe din Croația și una din România pe podiumul ediției a doua a Mojo Arena

„MoJo Arena – the Mobile Journalism Competition” și-a desemnat câștigătorii celei de-a doua ediții într-o finală internațională care a avut loc la finalul săptămânii trecute. 15 echipe de studenți din 5 țări au intrat în competiție și au produs materiale jurnalistice, folosind telefoanele mobile, sub supravegherea unor mentori din industrie.

Câștigătorii celei de-a doua ediții sunt studentele Ela Hamzić și Nina Čepo, de la Universitatea din Zagreb. Ele au prezentat un reportaj intitulat Moto Wake-up Call, despre un eveniment anual dedicat iubitorilor de motociclism defășurat în orașul Bjelovar din Croația.

Pe locul doi s-a situat echipa românească alcătuită din studenții Clara Grigor și Tudor Marinescu de la, Universitatea din București. Ei au produs în competiție materialul intitulat Nevăzut. Nespus.” despre fenomenul singurătății la vârstnicii din România.

Podiumul a fost completat de o altă echipă croată, alcătuită din Viktorija Kristić și  Helena Lucija Vuković. Ele au prezentat materialul ”Nismo Same (We are not alone)” despre o asociație care ajută femeile care suferă de cancer, oferindu-le suport fizic, psihic și emoțional.

În total, 30 de studenți din 5 țări au concurat la această ediție a MoJo Arena, reprezentând universități din România, Republica Moldova, Croația, Muntenegru și Bosnia&Herzegovina. Studenții au fost sprijiniți pe toată perioada competiției de un mentor-jurnalist din propria țară și au avut de pregătit un material de 5-7 minute despre oameni, locuri sau povești din țara de origine.

„După o primă ediție pe care am organizat-o în 2021, m-am bucurat ca anul acesta să avem înscrise echipe din 5 țări, pentru că jurnalismul nu cunoaște granițe, iar poveștile spuse bine transcend hotarele în orice limbă ar fi spuse. Deja planificăm o ediție a 3-a cu și mai multe echipe internaționale pentru că vrem să arătăm ce frumoasă e colaborarea dintre studenți, profesori și industrie când avem cu toții același scop”, a declarat Anamaria Neagu, lector universitar FJSC-UB și inițiatoarea competiției. 

Mentorii care au coordonat activitatea studenților au fost: Ștefan Vasile (Executive producer Euronews România), Tena Perišin, (Senior producer/Student Television, Universitatea din Zagreb), Cristina Radu (Jurnalist, Snoop.ro), Azra Delmanović Avdić (jurnalist),  Cristian Petru (Editor/prezentator TVR1), Petra Kovacevic (Jurnalist), Mihai Ghiță (Redactor șef Știrile Kanal D), Mădălina Chițac (Jurnalist Antena 1), Valentin Stan (Jurnalist Digi 24), Marian Andrei (jurnalist ProTV), Azra Delmanović Avdić (Jurnalist), Lamija Alečković (MoJo Trainer), Dejan Oblak (MoJo Trainer, Student Television), Renata Šimić (Jurnalist) și Vitalie Guțu (Mojo trainer, journalist and professor)

„Pentru noi este extrem de important ca studenții să aibă ocazia să-și exerseze cât mai mult abilitățile practice învățate în școală. Să creeze materiale de la idee la difuzare ca să vadă ce obstacole întâlnești în viața reală, obstacole pentru care trebuie să găsești soluții tu, ca jurnalist, la fața locului. Iar pentru asta nicio teorie și niciun profesor nu te poate pregăti”, a explicat Gheorghe Anghel, lector universitar FJSC-UB și organizator al competiției.

Juriul ediției a doua a fost alcătuit din jurnaliști din țările intrate în concurs. Astfel, au punctat echipele Cristian Marin (Senior producer Euronews România), Tudor Mușat (realizator Europa FM, fost jurnalist B1 TV, Digi24, Realitatea TV), Mădălina (Dulamă) Negulescu (fost jurnalist Realitatea TV), Dorina Iurcu (fost jurnalist Publika TV și Moldova 1), Tahir Žustra (reporter și prezentator News Max Adria (Nova TV), Marin Veršić (reporter Vida TV și fost reporter AlJazeera Balkans și HRT).

Competiția MoJo Arena este o competiție internațională deschisă studenților din programele de jurnalism și comunicare din Europa Centrală și de Est. Participanții lucrează în echipe de câte doi  (reporter și cameraman, cu roluri flexibile) pentru a crea povești de jurnalism video captivante folosind doar telefonul mobil (echipament suplimentar opțional) și aplicații mobile. Competiția încurajează creativitatea, jurnalismul narativ și abilitățile tehnice în timp ce explorează subiecte sociale importante.

 

Two Teams from Croatia and One from Romania Win Top Honors at the Second MoJo Arena Edition

The winners of the second edition of MoJo Arena – The Mobile Journalism Competition were announced during an international final held late last week. Fifteen student teams from five countries competed, producing journalistic video stories using only mobile phones, under the guidance of experienced mentors from the media industry.

The grand prize went to Croatian students Ela Hamzić and Nina Čepo from the University of Zagreb for their story Moto Wake-up Call, a compelling report covering an annual motorcycle event in the city of Bjelovar, Croatia.

Second place was awarded to the Romanian team of Clara Grigor and Tudor Marinescu from the Faculty of Journalism and Communication Sciences, University of Bucharest. Their mini-documentary, titled Unseen. Untold.”, explored the often-overlooked issue of loneliness among the elderly in Romania.

Third place was claimed by another Croatian team — Viktorija Kristić and Helena Lucija Vuković — for their report „Nismo Same (We Are Not Alone)”, which focused on an NGO providing physical, emotional, and psychological support to women battling cancer.

In total, 30 students from Romania, the Republic of Moldova, Croatia, Montenegro, and Bosnia and Herzegovina participated in this year’s edition of MoJo Arena. Each team was paired with a mentor from their own country and tasked with producing a 5–7-minute story about people, places, or meaningful social topics from their local context.

“After organizing the first edition in 2021, I was thrilled to see the competition expand internationally this year. Journalism knows no borders, and powerful stories transcend language and geography. We are already planning a third edition, with even more international teams, because we believe in the power of collaboration between students, educators, and industry professionals,” said Anamaria Neagu, Senior Lecturer at the University of Bucharest and founder of the competition.

The student teams were mentored by respected professionals including Ștefan Vasile (Executive Producer, Euronews Romania), Azra Delmanović Avdić (Journalist), Cristina Radu (Journalist, Snoop.ro), Tena Perišin, (Senior producer/ Student Television, University of Zagreb), Cristian Petru (Editor/Presenter, TVR1), Mihai Ghiță (Editor-in-Chief, Kanal D News), Petra Kovacevic (Journalist & Professor), Mădălina Chițac (Journalist, Antena 1), Valentin Stan (Journalist, Digi 24), and Marian Andrei (Journalist, ProTV), Azra Delmanović Avdić (Journalist), Lamija Alečković (Freelance Journalist, MoJo Trainer), Dejan Oblak(MoJo Trainer, Student Television), Renata Šimić (Journalist), and Vitalie Guțu (Mojo trainer, journalist and professor).

“It’s crucial for students to practice what they learn in class. Developing a journalistic story from idea to finished product — while facing real-world challenges — helps them grow professionally. No theory or lecture can replace the kind of learning that happens in the field,” added Gheorghe Anghel, Senior Lecturer at the University of Bucharest and co-organizer of the competition.

The jury for this year’s edition consisted of journalists from participating countries, including:

  • Cristian Marin (Senior Producer, Euronews Romania)
  • Tudor Mușat (Host, Europa FM; former journalist for B1 TV, Digi24, Realitatea TV)
  • Mădălina (Dulamă) Negulescu (former journalist, Realitatea TV)
  • Dorina Iurcu (former journalist, Publika TV and Moldova 1)
  • Tahir Žustra (Reporter and Presenter, News Max Adria / Nova TV)
  • Marin Veršić (Reporter, Vida TV; former journalist at Al Jazeera Balkans and HRT)

MoJo Arena is an international competition for journalism and communication students from Central and Eastern Europe. Participants work in two-person teams (typically a reporter and a cameraperson, though roles are flexible) to create compelling video stories using only smartphones (with optional accessories) and mobile apps. The competition fosters storytelling, creativity, and technical skills, while encouraging participants to tackle important social issues through innovative mobile reporting.