
În perioada 14-15 martie 2023, Universitatea din București, prin UNIHUB – Societatea Antreprenorială Studențească, în parteneriat cu Bursa de Valori București, organizează două workshopuri pe teme de educație financiară și antreprenoriat.
Evenimentele, centrate pe temele „Economisire și investiții” și „Antreprenoriat”, se adresează tuturor studenților Universității din București, de la toate ciclurile de studii – licență, masterat și doctorat. Persoanele interesate să participe se pot înscrie cu ajutorul adresei instituționale prin intermediul acestui formular online.
Workshopurile vor avea loc la sediul Rectoratului Universității din București (Șoseaua Panduri, numărul 90, sector 5).
Reuniunea de marți, 14 martie 2023, se va desfășura în Amfiteatrul „Ion Mihăilescu” (etajul I) al Rectoratului UB, iar cea de miercuri, 15 martie 2023, în Sala CA (Consiliului de Administrație, etaj I), ambele în intervalul orar 10:00-13:00.
Subiectele abordate în cadrul evenimentelor vor fi: piața de capital locală ca soluție de economisire, investire, dar și pentru finanțarea antreprenoriatului, investire diversificată și finanțarea companiilor.
Calendarul integral al evenimentelor poate fi consultat aici.