Fake news și dezinformare online: recunoaște și verifică

Specializare, an: au acces studenții de la toate specializările și din toți anii, semestrul I

Este primul curs universitar din România dedicat studierii fenomenului manipulării, dezinformării și fake news-ului online. Aceasta în condițiile în care unul din patru cetățeni UE consideră de încredere informațiile obținute prin rețelele de socializare și aplicațiile de mesagerie, iar unul din doi crede că este responsabilitatea jurnaliștilor să lupte cu răspândirea știrilor false și doar unul din trei crede că este responsabilitatea cetățenilor.

Între timp, Facebook a raportat că a închis 13,73 miliarde de conturi false din rețea, numai în ultimii trei ani, adică de cinci ori mai multe decât numărul total al utilizatorilor activi ai platformei și de aproape două ori mai multe decât populația totală a planetei. Între timp, arată studiile, știrile false au cu până la 70% mai mari șanse să se distribuie decât știrile adevărate, unei știri adevărate îi trebuie de până la șase ori mai mult timp decât unei știri false ca să atingă același public, iar 59% dintre link-urile distribuite pe rețelele de socializare nu sunt deschise de către distribuitori, ceea ce înseamnă că aceștia le postează fără să citească ce conțin. În plus, 37% din traficul de pe internet în anul 2019 a fost făcut de boți, nu de ființe umane, iar 24%, chiar de boți răi, deci cei care manifestă un comportament rău intenționat, adesea infracțional.

Fenomenul manipulării, dezinformării și fake news-ului online are un impact asupra societății în care trăim mai mare decât realizăm mulți dintre noi. Cursul de față te învață cum să identifici tehnicile de manipulare și dezinformare online și cum să te ferești să devii victima lor, ca jurnalist în timpul verificării informațiilor, dar și ca simplu consumator de online. Cursul te mai învață și să înțelegi mecanismele psihologice care ghidează comportamentul utilizatorilor de online și rețele de socializare pe baza cărora sunt create aceste platforme și care, între timp, au devenit adevărați ași în psihologia persuasiunii umane.

Pe scurt spus, acest curs este o introducere în culisele lumii virtuale în care cu toții petrecem tot mai mult timp din viața noastră (7 ore și 21 de minute, în medie, zilnic, în ianuarie 2020).
 
Descriere cadru didactic:
Bogdan Oprea este lector universitar doctor la FJSC și are peste 20 de ani de experiență, inclusiv în poziții de top, în presă și comunicare publică la nivel național și european.